Suntem constiinte divine, libere si fara limite in realitatea de fond. Viata asa cum o decodificam si intelgem noi este o iluzie , un vis. In ziua de astazi, cand spiritualitatea a ajuns mai mult ca niciodata o piata de desfacere, defilam tot mai des cu astfel de lozinci mai mult acceptate intelectual, dar mai putin integrate in constiinta noastra si in viata cotidiana. Putem cadea de acord DA, SUNTEM DUMNEZEI si TOTUL E O ILUZIE , dar oare ne ajuta asta cu ceva real in viata imediata? Sa cugetam putin.




Chiar daca este vorba de un ADEVAR, aceasta "cadere de acord" cu adevarurile fundamentale -traite de putini, imprumutate si povestite de restu - poate fi reconfortanta la un nivel supreficial, temporar. Este suportul pentru o atitudine pozitiva, increzatoare atata timp cat ne situam in conjuncturi confortabile psihicului si fizicului nostru, ceea ce este foarte bine. Dar oare ne ajuta cu ceva in situatiile mai putin placute si neconfortabile?
Te ajuta cu ceva cand confortul si elementele de siguranta dispar, cand la prima contrazicere, la prima pierdere sau neajuns mental ori material pulsul iti umfla venele, inima incepe sa bata ca nebuna, senzatiile te napadesc din cap pana in picioare si in momentul urmator esti OUT OF CONTROL?
Te ajuta cand in relationarile cu ceilalti dupa primele cuvinte ti-ai si uitat intentia de a imparatasii si a dezvolta o discutie armonioasa si constructiva, alunecand pe nesimtite intr-un joc de suprematie si dominatie de "care pe care" uitand total de Iubire si Pace?
Te ajuta atunci cand iti propui cu determinare si claritate ceva anume, iar in secunda urmatoare te razgandesti si actionezi exact pe dos condus de reactii si forte care decid in locul tau?
Si alte situatii comune din viata de zi cu zi care ne dovedesc, bineinteles ca, de fapt "starea de Dumnezeire" e departe de noi.
    Trebuie sa fim foarte corecti si sinceri fata de noi insine, ce vrem de fapt: vrem sa avem dreptate adunand tot mai multa cunoastere sau vrem sa fim fericiti, eliberati de suferinta?

Suntem Dumnezei, dar ne manifestam ca atare sau doar ne place sa facem galagie?

    Suntem divini si va vorbesc din proprie experienta, va vorbesc de pe pozitia in care chiar am trait starea de prezenta in afara timpului si materialului, nu in vis, nu in imaginatie, ci in vreo 4 ore de prezenta absoluta cand am vazut toata Iluzia 3D la care-i spunem viata, am vazut toata perfectiunea care ne caracterizeaza, am gustat iubirea neconditionata si fericirea deplina.
    Si apoi m-am intors, victorios, complet...o vreme, pana cand durerea si greutatile vietii m-au incercat din nou, relatiile cu familia cu semenii scartaiau in ciuda realizarilor marete. Credeam ca mi-am desavarsit cunoasterea de sine, ca de acum inainte totul va fi lapte si miere, dar m-am trezit intr-un PARADOX greu de acceptat. Nu se poate mi-am spus, repetandu-mi aproape obsesiv in momentele grele: totul e o iluzie, totul e o iluzie, eu sunt perfect, eu sunt lumina.
In zadar, realitatii parea sa nu-i pese de ce vreau eu si mai grav DE CEEA CE SUNT. Durerea era acolo, conflictele persistau in continuare si nimanui nu-i pasa ca suntem Dumnezei care se cearta, Dumnezei care sufera. Si am tras mult in frustari ca "3D-ul ma-sii" nu ma lasa sa ma intorc acasa si am lasat multe lacrimi pana am renuntat si am acceptat ca tot aici sunt, cu voi scriind si impartasind experientele , bucuriile si greutatiile vietii, sperand la o lume mai buna, plecand de jos, de unde ma tinea trufia, aroganta, dorintele, aversiunile, asteptarile. Am tras pana cand am acceptat acest greu PARADOX, pana am inteles ca nu 3D-ul e de vina pentru suferinta mea, ca el saracu face parte la randu-i din creatie si isi are sensu lui. Eu fiind singurul responsabil atunci cand nu imi recunosteam problemele care ma impiedicau sa-mi expandez constiinta, adica sa cresc cu adevarat, nu sa ma autosugestionez in repetitii, credinte sau imaginatie.
Dar e greu sa recunoastem asta, sa ACCEPTAM ca suntem OUT OF CONTROL in multe teste din viata mai ales atunci cand evitam realitatea bazala, asta la care-i spunem Iluzie, care nu e deloc de neglijat, deloc de evitat si ignorat.
E greu sa acceptam cand fugim evitand relationarea cu celilalti ca sunt pe alte cai decat ale noastre, ca impartasesc alte credinte - cand de fapt in relationarea cu ceilalti gasim testele cele mai veritabile, cand de fapt suntem toti pe aceeasi cale, calea Vietii.
E greu de dus si de acceptat viata cu situatiile ei dificile atunci cand defilam cu o proiectie foarte inradacinata despre cum ar trebui sa stea lucrurile, despre cum credem noi ca ar trebui sa simtim si sa traim viata.
Si atunci e mult mai confortabil si la indemana sa cautam alte metode, alte motive si alti vinovati ca sa scapam de suferinta noastra decat sa ACCEPTAM ca de fapt ceea ce caram in noi este adevarata cauza a suferintei.
Chiar aici in Iluzie si in modul cum ne raportam si cum o integram in pachetul vietii sade tot secretul evolutiei umane. Plecand de jos, recunoscand si acceptand adevarata pozitie de pe care ne aflam, intelegand ca suntem limitati nu de un adevar neacceptat si neintegrat in mentalul nostru, ci de probleme reale cu care se confrunta fiecare dintre noi, probleme care ne tin jos in densitatea grea a vibratiei materiale.

Pana nu recunoastem ca avem o problema, n-o putem rezolva.

Iar cand ne imbracam in cuvinte mieroase atunci cand nu e cazul inseamna o negare a problemelor in loc de o recunoastere a lor. E greu parteneriatul cu sinceritatea si cu cat investim mai mult timp in autosugestionari marete cu atat mai greu si mai dureros va fi sa ne recunoastem ca de fapt suntem departe de pacea si libertatea unei constiinte divine.

Cum poti fi perfect cand dorintele si aversiunile te chinuie pana-n maduva oaselor, cum poti fi Dumnezeu cand frica te conduce?

Vorbesc doar in numele meu si de pe o pozitie in care recunosc ca e de munca sustinuta de rabdare, curaj, sinceritate pana sa fiu pe deplin propriul stapan, pana sa fiu fara Frica, permanent in PACE si IUBIRE, iar cei care traiesc deja pe deplin si cu adevarat in constiinta de Dumnezeu ma vor ierta si ma vor intelege daca considera ca gresesc. Desi nu e cazul sa ma explic in fata unei constiinte divine, nu vreau sa-i contest, sa-i contrazic in discutii elaborioase privind natura noastra si realitatea, vreau doar sa invit la echilibru, la o abordare sanatoasa, practica si cu adevarat folositoare pentru bunastarea personala si cea de ansamblu. O abordare ancorata in viata pamanteneasca, cea care inevitabil o vom experimenta pana la finalul vietii.
Si o abordare sanatoasa pentru mine inseamna acceptarea, cercetarea in detaliu si la radacina a slabiciunilor care ne incearca, nu negarea lor.
Mascand un trup nespalat cu o haina de lux nu va opri mirosul greu. Construind o mansarda inainte sa avem o fundatie stabila casa se va prabusi la prima adiere de vant...
O abordare sanatoasa inseamna o buna observare a universului interior, o observare detasata/obiectiva acompaniata de punerea in PRACTICA si ACTIONAREA conform principiilor care spunem ca ne caracterizeaza natura divina: altruismul, deschiderea, iertarea, compasiunea, bunatatea, curajul, puterea, sinceritatea. Pas cu pas, cu rabdare, incredere si acceptare mai ales in momentele grele. Asa putem creste cu adevarat.

Este absolut necesara o integrare a intelegerilor spirituale in viata practica, altfel evolutia si transformarea nu este posibila caci aici se joaca cartile cele mai importante...in viata de zi cu zi, in materialul nostru banal.

Si bineinteles ca aceasta integrare reprezinta unul dintre cele mai dificil de realizat aspecte spirituale dar este si cheia spre o evolutie reala deoarece integrarea revelatiilor spirituale in viata cotidiana implica o renuntare la unele obiceiuri si perspective bine cimentate in timp, in care Eu-ul este foarte ancorat si atasat.

Pana sa fim Dumnezei trebuie sa invatam sa fim oameni.

(experienta 2)
In cele ce urmeaza iti voi impartasi, probabil cele mai importante momente din viata mea. Daca realizarile si intelegerile pe care le-am trait nu corespund cu sistemul tau de credinte si viziunea ta despre aceasta realitate pot sa accept si te inteleg, dar nu ma fac responsabil pentru emotiile si gandurile tale.

La sfarsitul primaverii lui 2011 m-am intalnit pentru prima oara cu ayahuasca. Desi ma simteam pregatit, a fost o experienta foarte puternica care m-a pus la incercare. "Sedinta de primit raspunsuri" as putea sa intitulez, la modul general, cele 3 zile in care am luat consecutiv ayahuasca. Fara sa exagerez, as putea spune ca am trait eliberarea depre care ne invata marii sfinti ai lumii. Pentru prima oara in viata am avut revelatia Spiritului constientizand iluzia, carapacea conditionarilor mentale si granitele corpului fizic. La finalul celor trei zile am ramas cu o intrebare...De unde si de ce aceasta conditionare? De ce trebuie sa ne nastem limitati de cele 5, maxim 6 simturi si acestea vai de ele? Dar mai mult, nu vroiam sa ma arunc cu capul inainte. Desi au fost trairi incredibile care s-au legat cu multe aspecte deja stiute(citite) si despre care vorbeau si alti cautatori, mi-am rezervat o urma de indoiala cu privire la modul in care ayahuasca poate oferi raspunsuri veritabile...ce sa fac, simtul critic ma tradeaza si bine face. Mai bine atent si prudent decat ca un copil care se joaca orbit de o jucarie noua. In orice caz, am descoperit o unealta care folosita cu respect si disciplina poate descoperi sufletul.

Ayahuasca trebuia aprofundata si inteleasa cu prilejul altor sedinte viitoare.

Prilej care a sosit in octombrie al aceluiasi an. Am ramas cu trairea vie a primei experiente in care m-am detasat total de carapacea iluziei traind eliberarea din aceasta dimeniune deci mi-a fost destul de greu sa nu-mi doresc sa am si de aceasta data o experienta asemanatoare. Dar am incercat sa raman calm si sa primesc echilibrat si fara asteptari orice ar veni. A venit momentul adevarului...inca o data. Cu un calm obtinut cu greu, inzestrat cu multa acceptare si umilinta ma uit ultima oara la paharul incalzit in palmele mele. Ii soptesc "Multumesc. Fii blanda cu mine" si beau licoarea maronie savurandu-i gustul gretos amar-acrisor. Gata. Nu mai este cale de intoarcere. Sunt pregatit sa fiu sfasiat de ghearele mortii inca o data. Astept. Incerc sa fiu, dar adrenalina imi ascute respiratia. Astept. Oare cum va fi de data asta? Nu conteaza. Cum va fi va fi. Ramai prezent imi spun. Dupa vreo 40 de minute o simt cum se instaleaza. Isi face efectul. Corpul imi amorteste intr-o relaxare totala. Asa incepe, imi aduc aminte: relaxeaza corpul ca pregatire pentru marele Abandon, e prima faza. Inimia incepe sa-mi bata puternic, o observ. Nu sunt batai de emotii sau frica e doar efectul DMT-ului si stiu ca va dura putin. Sunt calm si observ cuminte cum inima isi revine la un ritm constant. Parca efectul nu e asa violent ca prima data cand m-a lovit ca un tsunami...sau senzatia imi este familiara. O simt cum se instaleaza in tot corpul, imi circula prin vene. Incep sa ma topesc cand ating apogeul. Cad in mine, in ceva nedefinit dar negru, greu si rece care ma sfasaie in bucatele. Nu am nici un vizual, doar emotii traite la o intensitate extrema. E greu,dar la un momentdat incep sa ma dizloc. Incep sa curg din trup. "Urmeaza eliberarea...ah dulcea eliberare", mi-am spus amintindu-mi de experienta trecuta. Un gand care instantaneu a generat emotii care au spulberat linistea cu care evenimenele se desfasurau natural. Am fost fata in fata cu momentul cu care speram sa ma intalnesc dar nu am reusit sa-l las sa se desfasoare, caci am reactionat emotional ratand astfel clipa detasarii. Inca nu sunt pregatit sa ma eliberez din aceasta dimensiune ca si cum ar fi ceva natural si firesc. Dar nu-i nimic, barem stiu un lucru: e de munca in noaptea asta lunga. Stiu ca trebuie sa infrunt exact ceea ce nu ma lasa sa fiu liber. Intoarcerea este violenta si declanseaza procesul de purificare. Vomit scurt dar cu putere. Mintea imi este inundata de voci si sunt bombardat de cele mai dureroase emotii. Ma prind in ele si e chinuitor. Frica ma tine intr-o tornada de sarma ghimpata care ma sfasaie. Dar intr-un moment de atentie realizez tot jocul. Daca reusesc sa observ aceste manifestari inseamna ca sunt doar iluzii care incearca sa ma fure. Le observ cum se desfasoara in mintea mea ca intr-o piesa de teatru jucata de clovni care incercau sa ma pacaleasca jongland cu FRICA atat de aproape de mine. Dar raman spectator si durerea generata de emotii dispare suficient cat sa reusesc sa abandonez. Ma las sa cad in mine. Imi vad momente din trecut retraind emotiile din spatele actiunilor, neobservate sau ignorate atunci cand s-au intamplat. Acum nu mai am loc de ascuns. Sunt in fata adevarului. Intins pe spate, complet abandonat, cu maxilarul deschis la maxim fara intentia mea, respir pe gura, adanc si profund, dar natural. Dupa fiecare emotie retraita si acceptata am senzatia ca eliberez ceva cu fiecare expirare. Gatlejul mi-e uscat, inghit putin sa-l umezesc, iar in clipa in care ma las mandibula incepe sa cada usor si observ cum trece de zona "maxilarelor relaxate" intinzandu-se la maxim, aproape cu durere, fara voia mea, fara ca eu sa intervin in vreun fel. Sunt gura-casca de gura mea cascata. Dar inteleg de ce e necesar. Casc si oftez expirand cu forta, simt cum ceva iese afara din mine cu fiecare cascat, dar ce? Nu stiu ce este, dar simt cum imi tine inima inghetata si inteleg ca este strans legat de teatrul clovnilor care mi se desfasoara in minte. Inteleg ca ceea ce scot afara imi genereaza in minte acea avalansa de ganduri si voci menite sa ma cuprinda in FRICA, este chiar regizorul teatrului la care sunt spectator. Papusarul gandurilor. Casc des si de fiecare data o lacrima de durere si eliberare mi se scurge usor pe obraz. Inca simt urma lasata de ultima lacrima cand alta ii ia locul, urmand parca acelasi traseu. Erau lacrimi de purificare. Asa am tinut-o toata noaptea. Acum am inteles ce face ayahuasca, de ce shamanii o numesc medicamentul sufletului. M-am simtit ca pe masa de operatie, lasat in voia ayahuascai, eram martor cum ma vindeca scotand la suprafata aceste energii straine, sustinute energetic in defavoarea mea de nodurile emotionale pe care le-am adunat in timp bine ascunse in adancurile mele. Am stiut ca mai am de scos, iar dorinta de a ma detasa de dimensiunea materiala s-a rispit caci stiam ca in prima faza asta este munca ce trebuie dusa, aceasta fiind VINDECAREA. In ziua de dupa eram surprins, aproape socat: Oare ce am scos afara toata noaptea? Eu cel care nu acceptam ideia ca nu sunt in controlul propriei vieti. Credeam ca Ego-ul este doar mental, dar nu am ajuns sa cunosc pana acum profunzimile Ego-ului. Nu conteaza, imi spun, raspunsurile vor veni. Acum stiu doar ce trebuie sa fac, cum trebuie sa abordez urmatoarea sedinta care se apropia o data cu venirea serii. Abordarea este simpla: sa stau cuminte, sa ma abandonez si sa scot afara, nu stiu ce, dar stiu ca trebuie scos. Spre deosebire de noapta precedenta acum nu mai conta cat de greu va fi, nu imi mai pasa. Aveam incredere in proces caci simteam deja efectele pozitive ale purificarii si stiam ca la final voi fi si mai bine. Acum nu imi mai doream sa ma detasez de greutati. Trebuie sa ma curat, sa ma fac bine si nu mai aveam nevoie de blandete. Am inteles ca FRICA este doar o iluzie mentala menita sa ma tina prizonier, in realitate neavand de ce sa ma tem.

In acceptare ii soptesc "Multumesc si fa-ma bine". Desi imi este familiar, gustul acruamarui ma surprinde din nou. Nu trece mult si purificarea incepe. Casc profund si cu lacrimi, la fel ca in prima noapte. Deplin constient, percepeam doua prezente energetice in interiorul meu, ayahuasca si acel conglomerat de energii straine care imi apasau greu capul pieptului si pe care le scoteam afara. Pe masura ce ma curatam, inimia incepea sa mi se incalzeasca grabind procesul de purificare. Simteam cum iubirea ma vindeca. Iubirea, aceasta energie atat de sublima si puternica, ma cuprinde izvorand din inima pana in momentul in care purificarea s-a incheiat, iar acea mangaiere de caldura confortabila m-a cuprins in totalitate. Toate celulele din corp vibrau in acelasi ritm. Intreg trupul imi pulsa incarcat de energie. Cuprins de iubire, am izbucnit intr-un ras plangand in hohote de fericire , pace si eliberare. Eram ca un copil. Desi auzisem de multe ori ca iubirea este calea, ca iubirea vindeca, acum am inteles cu adevarat. Am stiut cum sa abordez aceasta ultima sedinta , iar faptul ca am abandonat de la bun inceput a facut procesul de purificare sa fie si mai eficient, mai complet. Doar in stare de abandon procesul de purificare se declanseaza. Daca in sedinta din primavara am realizat cine sunt cu adevarat detasat fiind de aceasta dimenisunea materiala, acum am ramas in trup si am facut curatenie. Nu imi imaginam ca sunt atat de incarcat, parazitat as spune, caci am realizat cum aceste entitati (sau entitate) se hraneau cu energia mea vitala neoferind nimic bun in schimb, asemenea unor paraziti.

Asistand si la sedintele celorlalti vedeam aceeasi manifestare. Fiecare casca si fiecare din noi am simtit in interior acea prezenta neagra, apasatoare si rece. Cei care nu reuseau sa fie spectatori teatrului din minte picau in capcana identifcati fiind cu tornada de emotii si ganduri, iar manifestarile lor semanau cu cele dintr-un scenariu de exorcizare.

In incercarea de a gasi o explicatie rationala mi-am amintit de filmul The Matrix. Este oare posibil sa fim parazitati de energie fara stirea noastra?

Se poate ca fratii Wachowski sa fi realizat mai mult decat un science fiction? Dupa experienta avuta am convingerea ca au fost pe deplin constienti de mesajul care l-au transmis prin aceasta capodopera. Si nu sunt singurii. David Icke ne povesteste de fiinte energetice din alta dimensiune care ne manipuleaza vibrational infestandu-ne mintea cu frica generand iluzia in care suntem prizonieri pentru a se hrani cu energia noastra vitala. Cand l-am auzit prima oara mi-am spus ca omului ii lipsesc doua doage. Acum il ascult cu mai mult respect. La fel cum am realizat si eu, si David spune ca Iubirea este singurul adevar, restul e iluzie. Dar de departe, in documentarul Lo Sfidante este prezentat cel mai bine natura bolii de care sufera umanitatea. Este detaliat cu multa intelegere procesul emotional in care reactionam incostient, proces generat de mintea parazitata prin interpretarea eronata a semnalelor receptionate de creier prin cele 5 simturi. Il recomand cu caldura, mai ales ca prezinta mai multe referinte ale altor cautatori care au inteles adevarul despre aceasta manifestare energetica si felul cum ne influenteaza sanatatea fizcia si psihica care ne invata si metode de eliberare.

Acest parazit este numit de unii Ego, de altii diavol sau alte denumiri in functie de credintele si cultura fiecaruia. Un parazit misel dar care nu are nici o putere in fata Constiintei, singura lui strategie fiind diversiunea de a nu fi descoperit prin generarea unei iluzii mentale. Dar o diversiune aproape imposibil de mirosit caci ne creaza in minte un EU fals cu care ne identificam, iar FRICA este unealta cu care ne sperie atunci cand se simte descoperit. Dar totul este o iluzie, pe care trebuie doar sa o constientizam si sa o acceptam si atunci stapanul de drept al trupului, Spiritul, isi va reveni in drepturi.

Din pacate in majoritatea institutiilor religioase, aceste institutii in care multi credem si care ar trebui sa ne ajute sa ne vindecam sufletul, nu se predica adevarul (din necunoastere sau chiar in cunostinta de cauza...cei din spatele religiilor cu siguranta ca stiu despre natura energetica a omului si despre toate aceste aspecte) ci se promoveaza FRICA si emotiile de joasa frecventa prin autodefaimare si indepartarea omului de la a realiza ca imparatia cerurilor este chiar in inima lui. Pentru mine asta inseamna cea mai grava crima impotriva omului. O crima care nu ne ucide, dar care ne impinge la o viata plina de suferinta secatuindu-ne de energie si putere pentru a fi usor de controlat. Dar cruntul adevar este ca fara acceptul nostru acest lucru nu ar fi posibil.

Ce am scris in aceste randuri nu au ca scop convingerea nimanui, nici nu ar avea sens ca nu te-ar ajuta cu nimic sa ma crezi dar nici sa nu ma crezi, credinta si necredinta fiind doua fete ale aceleiasi monede. Eu doar am descris o experienta traita intr-o constienta absoluta si neintrerupta pe care am comparat-o cu intelegerile si invataturile altora. Ar mai fi de povestit si de indemnat, dar sunt destui cei care au trait si traiesc pe acest Pamant ale caror cuvinte cu siguranta au mai multa credibilitate decat ale mele. Si intr-un final doar simpla lecturare fara intelegerea personala a adevarului si acceptarea lui nu va vindeca pe nimeni. Autocunoasterea ar trebui sa ne fie cel mai important tel in viata...caci fara de ea nu vom trai o viata adevarata, plina de fericire si pace ci vom trai asemnea unor somnambuli, usor de manipulat, pasind in uitare si suferinta. Te indemn doar sa-ti pui singur intrebari sa cauti in tine raspunsul, sa devi constient de natura mintii si trupului tau si daca vei fi sincer cu tine te asigur ca vei gasi adevarul.

Glasul Spiritului, acea voce interioara, izvoraste din inima noastra si nu din minte. Mintea ne va fi o unealta doar atunci cand se va supune inimii, dar pana cand omul nu isi va constienza mecanismul mental-emotional el nu va rupe niciodata lanturile inchisorii. Incearca sa-ti observi gandurile, sa le intelegi natura, sa le vezi radacinile si in timp vei realiza cata energie investesti in ele, dar cel mai important, vei realiza ca gandurile tale nu esti tu. Esential este sa ne recuperam energia vitala nutrind emotii pozitive, mancand sanatos dezvoltand o minte calma, fara griji si stres pentru ca nu uita, nu ai de ce sa te temi. FRICA E DOAR O ILUZIE, IUBIREA E ADEVARATA.

Acestea sunt cuvintele dupa prima mea intalnire cu ayahausca in primavara anului 2011, un moment cu impact decisiv in viata mea dupa cum aveam sa-mi dau seama intre timp.


"Aviz amatorilor de senzatii tari. Ayahuasca nu este pentru oricine. Nu iti da ce vrei ci iti da ce ai nevoie. Desi nu am crezut, muzica este deosebit de importanta. Muzica te dizloca. Nu va hazardati sa luati singuri. Apelati la o persoana cu experienta. Este o traire deosebit de intensa. Eu m-am documentat foarte mult si credeam ca sunt in stare, dar cand a venit tsunami-ul acela de pura energie nu mai stiam ce sa fac...m-a chinuit putin EGO-ul pana am abandonat.

In randurile de mai jos am relatat experienta mea personala si intelegerile pe care eu le-am avut in urma primului contact cu ayahuasca. Fiecare poate sa experimenteze altceva, alte nivele de intelegere. Am incercat sa dau ceva sfaturi celor care vor sa incerce si am vorbit celor care au intrebari existentiale si cautari spirituale. Repet ca fiecare va experimenta ceea ce are nevoie nu ceea ce isi doreste asa ca te invit sa ma citesti detasat.

Esentiale sunt relaxarea, abandonul, atentia sustinuta si constientizarea.

Sa abandonez a inseamnat sa renunt la tot ceea ce credeam ca stiu ca sunt. Chiar daca am stiut (la nivel rational) ca sunt Observatorul a trebuit sa renunt la acest crez. Credinta fara traire este mentala. Iar orice credinta mentala formeaza cojocul numit EGO. Relaxarea profunda de care am avut nevoie ca sa fiu capabil de abandon a inseamnat sa simt, nu sa vreau. In momentul abandonarii totale (constient si atent) am vazut EGO-ul in toata ¨maretia¨ lui.

Deci totul pleaca de la relaxare profunda, iar relaxarea profunda este usor sau dificil de obtinut in functie de nivelul de conditionare in forme. Si in functie de nivelul de atasare (de identificare) cu mai multe forme cu atat mai greu intervine abandonul...iar pana am reusit m-am distrat putin Ö. Pe fondul relaxarii profunde care a fost prima faza, abandonul a fost cea de-a doua faza.

A treia faza este Atentia ca sa nu te pierzi in detalii ... cum ar fi formele vizuale. Poti sa fii in stare de abandon, dar gura casca. Multi vaneaza aceste vizualuri care apar in timpul unor astfel de experiente. Dar scopul e de departe acesta. Cu cat pierzi mai mult timp ¨gura casca¨ cu atat pierzi sansa sa intelegi ceva. Am pierdut si eu putin vremea caci trairea este coplesitoare, mai ales la prima experienta. Dar in transele puternice nu ai ce sa cauti cu intentia de atentie sau relaxare, tot ce poti face e sa te lasi dus, sa te lasi in voia ayahuascai. Am incercat sa fiu atent asa cum stiam eu dar cand veneam cu intentia pe mine (corpul fizic si mental) tot ce iesea erau zmucituri violente caci ayahuasca incerca sa ma dizloce de mine, iar eu cu intentia mea ma opuneam. Asa ca m-am lasat prins in vizualul plin de filamente si fractali de lumina si culoare care pulsa, se onduia si vibra in ritmurile si spatialitatea muzicii. Dar dupa o perioada m-am acomodat si am reusit sa curg atent si constient in acel ocean de energie.

Si astfel am inteles scopul meditatiei. Care este invatarea Relaxarii, a Abandonului si antrenarea Atentiei sustinute. Sunt sigur ca daca nu aveam putin ¨antrenament¨ cu meditatia nu as fi reusit sa scot din aceasta experienta tot ce am scos. Si daca eram si mai bine ¨antrenat¨ scoteam si mai mult. Scopul este acelasi si in meditatie si cu Ayahuasca si anume invatarea de A FI prin eliberarea de conditionari (EGO). Diferenta dintre meditatie si o experienta pe Ayahuasca este ca in meditatie destrami EGO-ul putin cate putin si poate sa dureze destul de mult pana te eliberezi (depinde de sarguinta si devotamentul cu care practici corect), pe cand cu Ayahuasca vezi animalu’ cu totu si ai sansa Eliberarii (daca esti pregatit). Dar sunt complementare. Ayahuasca iti poate arata Cine Esti, daca practici corect si constant meditatia pentru motívele enuntate mai sus. Dar oricat de nepregatit ai fi Ayahuasca iti da ceea ce ai nevoie ca sa cresti de la nivelul la care te afli. Si oricat de pregatit crezi ca esti tot nepregatit vei fi pentru ca nu ai cum sa te pregatesti ca sa controlezi o asemenea explozie de energie.

Cum a fost (la mine):

In total am avut parte de 3 sedinte consecutive. In prima sedinta nu am reusit mai mult decat cateva reprize de relaxare profunda. Nu am reusit sa intru cu toate ca am luat in timp de 3 ori portia normala (Ayahuasca iti da ce ai nevoie in momentul respectiv) si dupa cum aveam sa-mi dau seama a fost pregatirea pentru urmatoarea sedinta. A doua sedinta a fost…wow Ö. A fost suficienta o singura portie si am intrat dupa 45 de minute. Experienta a durat cam 5 ore cu doua varfuri mai puternice, dar starea meditativa cu intelegeri profunde am avut-o pe tot parcursul zilei urmatoare.

Surescitat am abordat total gresit a treia sedinta care a rezultat intr-un bad trip de vreo 12 ore. Bad trip este impropriu spus pentru ca este greu, te chinuie, dar in esenta este plin de invatatura.

In experienta intaltatoare din a doua sedinta m-am detasat complet de conditionarile corpului mental. Eram supra Eu-ul, Observatorul. E ca si cum as fi facut un pas in spate si ma uitam de undeva de sus la costumul de care tocmai ma detasasem. Mi-am vazut ¨costumul¨ cum se agata de viata cu toata vorbaria inutila, cu scopurile si planurile inutile de viitor, contrazicerile, fricile si temerile, cu nevoia de a-si apara convingerile, de a avea dreptate. Iar Eu priveam si ma minunam cat de bine sunt, cat de bine am fost, cat de perfecti si completi suntem si am fost cu toti dintodeauna. Dar am inteles ca tot ce te scoate din starea de relaxare si abandon sunt iluziile Ego-ului cu care ne identificam. Am inteles ca ne chinuim caci suntem orbi (nu ne vedem asa cum suntem cu adevarat). Asta inseamna conditionarea umana, a corpului fizic, dar inca nu inteleg de ce suntem asa. De ce ne nastem in iluzie (conditionati)? Trebuie sa cautam sa invatam SA FIM, nu sa vrem. Eckhart Tolle are dreptate. Stiam si inainte ca are dreptate, dar acum AM INTELES. Intre cele doua transe eram in transe mai usoare, de intelegere a trairilor avute. Incercam sa gasesc cuvintele cu care sa iti exprim cel mai bine trairea avuta. Si mi-a iesit o fraza simpla: ¨Cine a inteles nu vorbeste¨. Pentru ca cine A INTELES, stie ca orice mod de comunicare verbala pentru a explica cuiva care este conditonat ce este Eliberarea este inutila. Oricat de bun orator as fi (si mai bun ca Eckhart Tolle nu cred ca as putea fi) nu as putea sa te fac sa intelegi ceva atat de profund prin rational. Caci rationalul creaza forme. Cu alte cuvinte, nu ai cum sa vezi exteriorul cutiei cat timp esti inauntrul ei. Am inteles de ce e bine sa nu dam frau dorintelor. Dorintele creaza atasamentele care creaza forma (iluzia) de care trebuie sa ne eliberam. Buddha are dreptate Ö . Suntem toti fiinte ilumínate trebuie doar sa realizam asta, iar placerile senzuale si alte forme de atasamente sunt capcanele iluziei. Din pacate e difícil de inteles sacrificiul aparent al renuntarii la placerile senzuale, si poate fi un sacrificiu, atata timp cat Observatorul nu face acel pas in spate, adica cat timp este prins inconstienta si se identifica cu conditionarea corpului fizic si mental. Daca nu faci acel pas in spate poti sa duci o viata de abstinente fara ca sa obtii Eliberarea. Pentru ca trebuie vazut si inteles scopul si legaturile dintre atasamente si EGO. Abia atunci dorintele nu-si mai au sensul si renunti la ele fara sa le inhibi pentru ca atunci realizezi ca orice emotie traita prin prisma conditionarii umane este mult limitata fata de sentimentele care le traiesti in starea de A FI eliberat de conditionarile mintii , de greutatea si durerea corpului fizic. Pot sa traiesc cat de bine si relaxat pot dar A TRAI este una, A FI este altceva. Dupa Eliberare m-am intors in corp (Observatorul) si am trait purificarea, vindecarea fizica. A fost o explozie de energie pura pe care am simtit-o in fiecare celula apoi toata energia din fiecare celula s-a unit intr-un boom maxim in tot corpul.

Am zis ca ¨Cine intelege nu vorbeste¨ dar iata ca am facut ceva galagie pentru prietenii spirituali. Sper sa nu va fie o piedica. Daca vrei sa intelegi SIMTE-TE in stare de profunda relaxare si detasare. Iti recomand meditatia corecta si ayahausca.

Poate unii ma inteleg, alti poate nu. Poate altii cred ca aberez, oricum nu conteaza

Ö. Important este sa descoperi CINE(CE) ESTI. Ti-as dori sa te eliberezi pentru ca te iubesc. Stiu ca suna hippie-dippy flower power si eu chiar nu obisnuiesc sa ma joc usor cu astfel de cuvinte, dar am vazut ca in esenta suntem iubire si pace sublima, iar eu pentru prima oara in viata mea am experimentat iubirea si compasiunea neconditionata fata de mine insumi si fata de semenii mei. Si chiar daca nu sunt capabil sa fiu asa cum am descris, ma accept ca stiu ca asta e limitarea conditionarii umane, dar acum stiu ca avem potential prin insasi esenta naturii noastre.

A treia sedinta am abordat-o ca un copil naiv grabit sa se bucure de o jucarie si nu am fost pregatit pentru ce urma sa vina. Am gresit si ca m-am exprimat prea repede, in stare de sensibilitate si receptivitate maxima m-am pus sa-mi scriu si sa- mi fac publice impresiile imediat dupa acea experienta inaltatoare si frumoasa si am primit toata indoiala, gandurile si judecatile celor carora le-am trimis si m-am descentrat teribil. Trebuia sa stau mental linistit si sa am rabdare. Apoi ma gandeam ca dupa experienta din noaptea trecuta acum voi avea parte de ceva si mai exploziv si inaltator. Mi-am facut asteptari care s-au transformat in frustrari. Dupa aproape doua ore de plutit in vizual am iesit si am spus ca nu mai vreau. Am oprit muzica si am zis ca ma culc. Am avut aroganta sa cred ca pot face ce vreau, ca detin puterea de a controla. Si atunci ayahuasca mi-a dat sa-mi treaca. Mi-a aratat adancurile din mine. M-a bagat in formele conditionarii pe care le-am vazut din exterior cu o noapte inainte. Nu mai reuseam sa gasesc relaxarea si acceptarea si cu cat imi doream sa se termine cu atat se prelungea totul. M-am chinuit in intuneric vreo 12 ore, in contradictii despre tot, despre mine…totul se naruia si nimic nu mai avea sens. Cautam intelegerea si eliberarea avuta in experienta anterioara, dar tot ce am primit au fost flashuri din memorie si zbucium interior amplificat de zeci de ori. Nu a fost vorba de vizual grotesc cum experimenteaza unii ci doar tortura la nivel emotional. La fel cum a fost cu o noapte inainte ayahuasca mi-a aratat ca nu am nici o putere de decizie in fata ei. M-a umilit si parca imi spunea : ¨Ba baiatule, ieri te-am inaltat si ti-am aratat cine esti, acum te cobor sa-ti arat problemele care le ai¨. A fost greu si epuizant.

In concluzie ayahuasca este o bautura deosebit de inteligenta si potenta, dar trebuie abordata cu maxim respect. Cinste celor care au gasit combinatia de plante, reteta de fierbere si proportia precisa. Au fost cu adevarat niste genii.

Multumesc ayahuasca pentru ca mi-ai aratat ca se poate."